Cine se recenzeaza?

La Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor din acest an, vor fi recenzate:

  • persoanele cu cetățenie română, străină sau fără cetățenie, cu reședința obișnuită în România;
  • persoanele cu cetățenie română, cu domiciliul în România, dar cu reședința în altă țară pentru o perioadă mai mică de 12 luni;
  • persoanele cu cetățenie română care sunt membri ai personalului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României în străinătate, membrii forțelor armate naționale staționate în restul lumii, personalul național al bazelor științifice naționale stabilite în afara teritoriului geografic al țării, persoanele de cetățenie română care sunt membri ai echipajelor navelor de pescuit, altor nave, aeronave și platforme plutitoare operând parțial sau în întregime în afara teritoriului economic;
  • gospodăriile și nucleele familiale;
  • clădirile de locuit;
  • clădirile cu altă destinație decât cea de locuit, dacă există cel puțin o locuință în acestea;
  • locuințele situate în orice clădire, indiferent de forma de proprietate, de pe teritoriul României;
  • spațiile colective de locuit.

Nu se înregistrează la recensământ :

  • persoanele care nu dețin cetățenie română din cadrul reprezentanțelor diplomatice, consulare și comerciale sau al reprezentanțelor organizațiilor internaționale și nici membrii familiilor lor,
  • personalul forțelor armate străine, personalul flotei comerciale navale și aeriene – cetățeni străini, care la momentul de referință al recensământului se află temporar pe teritoriul țării.
  • la recensământ nu se înregistrează clădirile situate pe teritoriul României deținute cu titlu de proprietate de alte state, administrate de reprezentanțele diplomatice și consulare ale țărilor respective sau de reprezentanțele organizațiilor internaționale, dacă în cadrul lor nu au domiciliul sau reședința cetățeni români.

Documente

Fișier Descriere Dimensiune fișier Descărcări
jpg prezentare 3 175 Ko 110

Lasă un răspuns